Compania Air Moldova anunţă despre optimizarea orarului de iarnă al zborurilor, în contextul implementării planului de modernizare a companiei.
Modificările au fost efectuate în baza unui studiu de caz şi particularităţilor sezonului de iarnă. Acţiunile planificate vor permite satisfacerea doleanţelor pasagerilor, extinderea capacităţilor companiei şi evitarea reţinerilor de curse.
Air Moldova va continua să asigure curse directe între Republica Moldova și cele mai solicitate destinații precum - Rusia, Italia, Turcia, Franţa, Germania, Portugalia, Marea Britanie, Irlanda şi Israel. Pentru pasagerii care aleg Aeroportul Internaţional Chişinău ca punct comod de tranzit am pregătit tarife avantajoase. Destinaţiile deja îndrăgite de pasagerii noştri precum Nisa, Salonic, Madrid şi Barcelona se vor regăsi în orarul de vară pentru anul 2020.
Compania Air Moldova continuă să analizeze posibilităţile de dezvoltare a rețelei de destinații, iar priorităţile companiei rămîn a fi oferirea serviciilor sigure și confortabile.