Pandemia COVID-19 a generat cea mai severă criză în industria aeronautică din momentul formării acesteia. Pierderile înregistrate de aviația civilă sunt cele mai mari de la începutul creării domeniului aeronautic. În aceste condiții de criză economică totală, absolut toate companiile aeriene au înregistrat pierderi masive, iar o bună parte dintr-acestea au fost nevoite să-și declare falimentul…
Compania națională Air Moldova, timp de 6 luni, depune toate eforturile pentru a face față acestei crize fără precedent.
Air Moldova luptă, în egală măsură, atât pentru a evita propriul faliment, cât și pentru a-și onora pe deplin obligațiunile față de pasagerii săi.
Anume pentru a oferi pasagerilor posibilitatea de a efectua călătoriile anulate impuse de autoritățile locale și cele externe, începând cu 01.07.2020 Air Moldova a relansat cursele regulate în condițiile permise, chiar dacă avioanele pleacă în cursă doar pe jumătate pline…
Astăzi în presă au fost vehiculate anumite critici asupra modului în care Air Moldova administrează propriile curse. Mai mult ca atât, a fost adus drept exemplu modul de operare a curselor pe timp de criză efectuat de către o companie străină.
Tindem să menționăm, criticile prenotate au fost înaintate de persoane care sunt departe de industria aviației civile și probabil, nu conștientizează efortul titanic care trebuie să-l depună astăzi o companie aeriană pentru a supraviețui.
Efortul Air Moldova este și mai semnificativ, odată ce structurile guvernamentale, de la începutul pandemiei, nu au inițiat nici măcar o discuție asupra unui eventual suport al statului pentru aviația civilă, aflată în stare muribundă.
La capitolul “exemple de gestionare a crizei”, considerăm mai oportună menționarea practicii altor state, precum Germania, sau Romania, care au acordat suport masiv propriilor companii aeriene, atât de stat cât și private. În consecință, aceste companii aeriene deja și-au început revenirea de la consecințele pandemice.
Air Moldova, pe de altă parte, a fost lăsată pe cont propriu să facă față sutelor de zboruri anulate și creșterii îndatorării față de mii de pasageri.
Air Moldova se află în această situație nu din cauza unei gestionări proaste, ci drept urmare a închiderii frontierelor și impunerii restricțiilor de călătorie pe întregul glob.
În așa condiții, managementul Air Moldova putea urma doar două scenarii:
- Returnarea banilor la nu mai mult de 30% din pasageri, după care, inevitabil, urma falimentul companiei.
- Depunerea efortului maxim de a continua propria activitate și de a-și onora obligațiunile față de 100% de pasageri, în pofida propriilor pierderi.
Cu siguranță scenariul 2 este cea mai optimă soluție și ne permite să manifestăm grijă față de toți pasagerii companiei Air Moldova, oferindu-le posibilitatea sa-și folosească biletele anulate, până la sfârșitul anului 2021, modificând data zborului absolut gratuit.
Consideram cel puțin incorect, ca un Deputat din Parlamentul Republicii Moldova, să-și permită să facă deschis promovarea unei companii străine, menționând denumirea acesteia, în cadrul unei conferințe de presă. Corect ar fi să vină cu un proiect de lege în legislativ pentru susținerea sectorului economic în această perioadă dificilă pentru toată lumea.
În timp ce unii vin cu critici, Air Moldova continuă să realizeze o activitate corectă. își onorează obligațiile în deplină măsură față de bugetul de stat și față de pasageri, efectuând zboruri și transportându-i în maximă siguranță.
Doar în ultimile 3 luni, compania Air Moldova a procesat peste 50 de mii de solicitari primite online și vom continua în același tempou în limitele permise dictate de pandemia COVID-19.