Tipar Inchide

Articole interzise sau restricţionate spre transportare

Articolele considerate periculoase sunt acele materiale ce pot pune în pericol sănătatea şi securitatea persoanelor sau prezintă risc pentru echipamentele şi personalul companiei. Transportul acestor articole este supus unor reglementări stricte de securitate.

Din motive de siguranţă, articolele menţionate mai jos nu vor fi transportate în nici unul din bagajul Dvs sau asupra Dvs:

  • explozivi şi muniţii ( detonatoare şi fitiluri, capse detonante, bombe/cartuşe fumigene, dinamită, praf de puşcă şi explozibili plastici, mine, grenade şi alte dispozitive explozibile militare, copii sau imitaţii ale dispozitivelor explozibile);
  • artificii şi alte articole pirotehnice, flăcări;
  • materiale iritante sau ofensive;
  • gaze comprimate (ex: butan, oxigen, propan);
  • materiale corozive (ex: acizi, produse alcaline, acumulatori, mercur);
  • substante inflamabile lichide şi solide (ex: acetonă, gaze lichefiate, alcool industrial peste 70%, chibrituri);
  • materiale magnetice;
  • substanţe otrăvitoare (ex: arsenic, cianuri, insecticide);
  • materiale radioactive;
  • materiale oxidante (ex: decoloranţi, nitraţi, peroxizi);
  • arme ofensive si arme de foc;
  • dispozitive cu electroşoc;
  • gaze şi spray-uri neutralizante si incapacitante.

Informaţie detaliată cu privire la articolele interzise în bagajul de mână:

  • Pistoale, arme de foc sau alte dispozitive care lanseaza proiectile – dispozitive care pot fi utilizate sau par că pot fi utilizate pentru a cauza vătămări grave prin lansarea de proiectile, inclusiv:
    • toate tipurile de arme de foc, cum ar fi pistoale, revolvere, carabine, puşti;
    • arme de jucărie, copii si imitaţii ale armelor de foc care pot fi confundate cu arme adevărate;
    • părti componente ale armelor de foc, cu excepţia lunetelor telescopice;
    • arme cu aer comprimat si cu CO 2 , cum ar fi pistoale, puşti cu alice, carabine si puşti si pistoale cu bile;
    • pistoale lansatoare de rachete de semnalizare si pistoale de start;
    • arcuri, arbalete si săgeti;
    • harpoane si lansatoare de harpoane;
    • praştii si catapulte;
  • Dispozitive cu efect paralizant – dispozitive concepute special pentru a paraliza sau a imobiliza, inclusiv:
    • dispozitive cu electroşocuri, cum ar fi pistoale cu electroşocuri, pistoale paralizante (taser) si bastoane cu electroşocuri;
    • dispozitive de asomare si dispozitive de ucidere a animalelor;
    • substanţe chimice, gaze şi sprayuri neutralizante si incapacitante, cum ar fi sprayurile cu substanţe iritant-lacrimogene, spray-urile cu piper, spray-urile cu ardei iute, gazele lacrimogene, spray-urile cu acid şi spray-urile cu substanţe repulsive pentru animale;
  • Obiecte cu vîrf ascuţit sau cu muchie ascuţită –care pot fi utilizate pentru a cauza vătămări grave, inclusiv:
    • obiecte concepute pentru a toca, cum ar fi topoare, securi si satare;
    • topoare si dalţi de spart gheata;
    • lame de ras;
    • cuttere;
    • cuţite cu lame cu lungimea mai mare de 6 cm;
    • foarfece cu lame cu lungimea mai mare de 6 cm, măsurăta de la ax;
    • echipamente de arte marţiale, cu vîrf ascuţit sau cu lama ascuţită;
    • săbii si spade;
  • Unelte de lucru – unelte care pot fi utilizate atît pentru a cauza vătămări grave, cât si pentru a pune in pericol siguranţa aeronavei, inclusiv:
    • răngi; burghie si vîrfuri de burghie, inclusiv maşini de găurit electrice portabile fără fir;
    • unelte cu lamă sau tijă cu o lungime mai mare de 6 cm, care pot fi utilizate ca arme, cum ar fi şurubelniţe si dălti;
    • fierăstrăie, inclusiv fierăstrăie electrice portabile fara fir;
    • arzătoare de sudură;
    • pistoale de impuşcat bolturi şi pistoale de batut cuie
  • Substanţe si dispozitive explozive şi incendiare – care pot fi utilizate sau care par că pot fi utilizate pentru a cauza vătămări grave sau care pot pune în pericol siguranţa aeronavei, inclusiv:
    • muniţie;
    • capse detonante;
    • detonatoare si fitiluri;
    • copii sau imitaţii ale dispozitivelor explozibile;
    • mine, grenade şi alte dispozitive explozibile militare;
    • artificii şi alte articole pirotehnice;
    • bombe fumigene şi cartuşe fumigene;
    • dinamită, praf de puşca şi explozibili plastici

Alte articole interzise în bagajul de cală:

  • baterii cu lithium
  • ţigări electronice
  • orice produse persabile sau de origine animală: carne, peşte, lapte sau produse derivate neconservate.

Restricţii cu privire la transportul ţigărilor electronice:

  • este strict interzis de a transporta ţigări electronice în bagajul de cală
  • tigările electronice pot fi transportate doar in bagajul de mână
  • este interzisă utilizarea lor la bordul aeronavei ( sau în timpul zborului)

Restricţii cu privire la transportul bateriilor cu lithium:

Acceptul spre transportare a bateriilor cu lithium va depinde de tipul, configuraţia bateriilor, puterea Wh (pentru baterii lithium ion) şi greutatea in grame (pentru baterii lithium metal).

  • Bateriile cu lithium (de ex. cele de rezervă) nu sunt permise spre transportare în bagajul de cală.

    Bateriile cu lithium se vor accepta spre transportare doar în bagajul de mînă. Toate bateriilie cu lithium trebuie să fie extrase din bagajul de mână dacă acesta nu poate fi amplasat în cabina aeronavei dintr-un motiv oarecarae şi este predat la cală.

    Toate bateriile trebuie ambalate pentru a elimina posibilitatea unui scurtcircuit sau a activării accidentale asigurînd protejarea polilor sau conectorilor expuşi cu capace sau bandă neconductoare sau prin plasarea bateriilor în pungi separate. Bateriile nu trebuie să inte în contact cu obiecte metalice, monede, chei etc.
  • Bateriile cu lithium ce sunt incorporate/prezente în dispozitivele electronice (laptop, camere, telefon etc) pot fi acceptate în bagajul de cală, însă, transportul în bagajul de mină este recomandabil.

    Toate echipamentele electronice cu baterii lithium incorporate, în cazul transportării în bagajul de cală, trebuie să fie deconectate şi măsuri de precauţie trebuie întreprinse, precum protejarea butonului de activare , pentru a elimina posibilitatea activării accidentale. Este interzis încărcarea dispozitivelor electronice în timpul zborului.
  • Bateriile cu lithium, cunoscute sau suspectate ca fiind defecte sau deteriorate prezintă un înalt grad de risc şi nu sunt premise spre transportare cu avionul sub nici o formă.
  • Vehicolele mici electrice cu baterii lithium precum scuter electric, trotineta electrică, monociclu electric, hoverboard, bicicleta electrică, mini segway nu sunt acceptate spre transportare cu avionul.
  • Următoarele limitări se impun la acceptarea spre transportarea bateriilor cu lithium:
Wh sau LC Configuraţia Bagaj
de mână
Bagaj de cală
şi bagajul
DAA (predat
la gate)
Permis
asupra
persoanei
Confirmarea
companiei
aeriene
≤ 100Wh sau 2g Incorporate în echipament DA DA DA NU
Baterii de rezervă DA NU DA
>100Wh pînă la ≤ 160 Wh Incorporate în echipament DA DA DA DA
Baterii de rezervă (max 2) DA NU DA
>160Wh Nu sunt permise spre transportare

Nota grafică pentru pasageri cu referire la articolele periculoase interzise

Alertă privind telefonul Samsung Galaxy Note 7:

Având în vedere recentele incidente și preocupările exprimate de Samsung cu privire la telefonul Galaxy Note 7, AESA recomandă insistent pasagerilor să transporte aceste dispozitive doar în bagajul de mână. Dispozitivul trebuie să fie deconectat şi încărcarea lui în timpul zborului este interzisă.

© Air Moldova
Tipar Inchide