Tipar Inchide

Bagaje speciale

Bagajele ce nu pot fi clasificate ca bagaje standard pe motivul unor caracteristici particulare (tip, dimensiuni, greutate etc) se referă la bagaje speciale. Pasagerul trebuie să verifice în timpul rezervării biletului posibilitatea și condițiile companiei aeriene pentru transportul unui articol de bagaj special.

INSTRUMENTE MUZICALE

Instrumentele muzicale pot fi transportate fie ca bagaj înregistrat la cală, fie cu pasagerul în cabina aeronavei, cu respectarea regulilor companiei.

Dacă sunt transportate ca bagaje înregistrate la cală, instrumentele trebuie să fie ambalate corespunzător, preferabil în ambalaj dur pentru a fi protejate în timpul transportului.

În cazul în care se depașește norma de bagaj indicată în biletul pasagerului, se vor aplica tarifele companiei pentru excedentul de bagaj.

Instrumentele mici, ce nu depășesc norma impusă de companie pentru bagajul de mână în dimensiuni și greutate, 50х40х25cm / pînă la 8kg (e.g. o vioară, o trompetă mică), pot fi transportate în cabina aeronavei în locul bagajului de mână al pasagerului. Prin urmare, instrumentul musical va fi considerat bagajul de mână al pasagerului.

Instrumentele ce depășesc norma impusă de companie pentru bagajul de mână în dimensiuni și greutate pot fi acceptate spre transport în cabină aeronavei, cu condiția să fie rezervat și achitat un loc suplimentar pentru articolul respectiv.

Instrumentul va fi acceptat pentru transport in salonul aeronavei pe un loc de pasageri (CBBG on seat) în următoarele condiții:

  • pasagerul a solicitat acest serviciu în prealabil iar compania a confirmat serviciul
  • pasagerul achită un bilet pentru un loc suplimentar

Atenționăm la următoarele aspecte:

  • biletul pentru loc suplimentar nu va include norma gratuită pentru bagaj
  • instrumentul se plasează pe un loc pentru pasageri la geam și se fixează cu o centură de siguranță
  • pasagerii ce solicita asemenea serviciu nu vor fi așezați în rândurile cu ieșiri de urgență
  • responsabilitatea pentru livrarea instrumentului spre / de la aeronavă, pentru siguranța și integritatea sa revine pasagerului
  • confirmarea transportului va fi oferita doar dacă dimensiunile instrumentului nu vor depași limitele:
    Pentru tipul aronavei A 320 / A319/ A321 : distanța de la podea 155 x 42 x 20 cm, distanța de la scaun 110 x 42 x 50 cm.

Notă: seviciul check-in online este restricționat pentru pasagerii ce au solicitat loc suplimentar CBBG pentru instrumente musicale

 

ECHIPAMENT SPORTIV

Transportul oricărui echipament sportiv trebuie coordonat în prealabil cu compania aeriană. Pasagerul trebuie să declare echipamentul sportiv încă din momentul rezervării biletelor și cu cel puțin 72 de ore înainte de plecare, indicând tipul de echipament, greutatea și dimensiunile acestuia.

Echipamentul sportive NU poate fi transportat în baza normei de bagaj inclusă în tichetul pasagerului.Pentru transportarea echipamentului sportiv se aplică taxă suplimentară în conformitate cu regulile companie:

Bagaje speciale

Excepție: La calcularea excedentului, limita standard pentru dimensiuni de 158 cm (suma a trei dimensiuni L x Î x L) nu va fi luată în considerare doar pentru biciclete, undițe și echipamentele de schi / snowboard / golf.

Condiții de ambalare și transport:

  • Echipamentele de schi sau snowboard (schiuri sau snowboard, bețele de schi, clăparii) trebuie să fie ambalate corespunzător, preferabil într-un ambalaj rigid sau într-o husă de protecție, pentru a preveni deteriorarea echipamentului sau a altor bagaje la bord. Vîrfurile bețelor de schi, să fie acoperite cu un material protector pentru a împiedica polii să rupă husa echipamentului.
  • Echipamente de golf: crosele de golf, mingile și pantofii trebuie să fie ambalate coresponzător și fixate în interiorul genții pentru a evita orice deteriorare în timpul încărcării, transportării și descărcării.
  • Bicicletele pot fi acceptate pentru transport la cală cu condiția să fie ambalată într-o cutie de protectie (recomandabil dintr-un material dur) sau husă destinată transportului de biciclete. Ghidonul trebuie sa fie fixat lateral sau scos, pedalele înlăturate iar anvelopele trebuie să fie dezumflate. Bicicletele electrice nu se acceptă pentru transport, chiar dacă bateria este deconectată sau înlăturată. Dimensiunele cutiei sau cotainerului nu trebuie să depașească 155х35х95сm.
  • Echipament de pescuit: Undița si alte accesorii trebuie să fie ambalate corespunzător într-o husă de protecție sau in orice alt ambalaj protector pentru a preveni orice deteriorare a echipamentului sau a altor bagaje la bord.
  • Echipament pentru surfing : Plăcile de surfing si accesoriile trebuie ambalate corespunzător într-o husă sau o cutie protectoare pentru a preveni deteriorarea echipamentului sau a altor bagaje la bord.
  • Arme sportive și muniții: Air Moldova nu acceptă pentru transport nici un tip de arme ( inclusiv armele sportive și cele de vînătoare) și nici muniții.

Pe motivul spatiului limitat in aeronavă, echipamentele sportive cu dimensiuni foarte mari (e.g. surfboard-uri lungi / late, canoe etc.) care depășesc dimensiunile de 240cm x 60cm x 40cm (L x L x Î) nu vor putea fi acceptate spre transport la cursele Air Moldova. Greutatea maximă pentru 1 piesă acceptata ca bagaj de cală este de până la 32 kg.

© Air Moldova
Tipar Inchide